Se pare că tanti Lenny Woodrea a scociorât bine in visterie şi a mai găsit nişte caşcaval de servit prietenilor, care ştiu ei de ce. Aşa că statul se pregăteşte să construiască la Eforie Sud 72 de apartamente pentru tinerii care săracii n-au ei unde sta. Este de notorietate faptul că acest mega centru urban, universitar şi de afaceri care este Eforie Sud, un adevărat megalopolis,  este plin de tineri care au mare nevoie de locuinţă, în aşa fel încât, scăpaţi de grija unei locuinţe, vor putea să dea ţării tot ce au ei mai bun de dat. Am fost de curând pe litoral şi, trecând prin Eforie Sud, i-am văzut pe aceşti tineri cu ochii mei: toţi falnici la 60-65 de ani, stând pe marginea drumului şi agitând nişte chei în mâini sau nişte cartoane pe care scria mare “CAZARE”. De bună seamă că nevoia de locuinţe este foarte mare in Eforie Sud, de vreme ce tinerii de 60-65 de ani au ieşit pe marginea drumului cerând cazare (că eu nu îmi pot închipui că acei bravi cetăţeni de fapt căutau turişti să le ofere o cameră şi un pat).

Aşadar, firmele de construcţii cu registre de contabilitate portocalii la culoare pot lua iute cap compas Eforie Sud (este că mă pricep, marinarule?! ), că poate vara următoare turiştii vor fi cazaţi în  nişte hoteluri ANL nou-nouţe.

Sursa foto

Când 40-50% din ce publică presa print sunt mizerii, chestii lipsite de substanţă sau de relevanţă, nu e de mirare că la vreme de criză fiţuicile mor pe capete.

Anul trecut, numarul titlurilor de publicatii cotidiene din Romania s-a redus cu 33, din care 25 de pu­blicatii in limba romana. In acelasi timp, potrivit Institutului National de Statistica (INS), tirajul publi­ca­tiilor cotidiene s-a redus cu 23,9% in 2009 comparativ cu 2008. Si numarul revis­te­lor s-a diminuat cu 143 de titluri anul tre­cut, pe piata mai ramanand 1.389 de astfel de titluri, majoritatea fiind destinate publi­cului de specialitate. Sursa

Numai dacă priviţi niţel în ziarele de azi, în alea cu tiraj mare, şi veţi vedea de ce lumea nu mai dă bani pe gazetă. Adevărul ne mai trage o porţie cu Mădălina Manole, EVZ ne informează că sfinţia sa Cristi Tabără e acuzat de viol iar restul (Libertatea, Click şi tot neamul lor) au vărsat câteva găleţi de ţâţe şi de vedete proaste ca noaptea. În condiţiile acestea, mi se pare normal ca revista “Pescarul” să supravieţuiască, nu?

Primele 45 de companii controlate de statul român au avut anul trecut afaceri de circa 10 miliarde de euro, dar cei peste 200.000 de angajaţi din acestea, deşi au salarii duble faţă de sectorul privat, au adus statului o pierdere 70 de milioane de euro. (Ziarul Financiar)

Drăguţ, nu? Avem un stat condus de incompetenţi, care ne cocoşează cu taxe şi impozite, urlând că nu mai are bani, dar în acelaşi timp, acelaşi stat are o căruţă de companii care ar putea genera enorm de mulţi bani. De ce se intâmplă aşa? Pentru că acele companii ori sunt total ineficiente, anacronice sau pur şi simplu inutile ori sunt bune (unele au monopol, gen Electrica SA) dar managerii sunt numiţi politic iar scopul lor este să producă bani pentru ei şi pentru partid, în nici un caz să facă profit. Un director de asemenea companie dă şpagă unde trebuie ca să fie numit în funcţie, după care omul trebuie să îşi recupereze “investiţia” şi mai trebuie să şi “servească” firmele de partid care căpuşează respectiva companie de stat. În plus, mai are şi grija de a ţine angajaţii fericiţi şi cu gândul departe de grevă (vorbim de peste 200.000 de angajaţi). Şi uite aşa, românul de rând ajunge să plătească pentru furăciuni, pentru companii ineficiente, ţinute în viaţă doar ca să plătească nişte salarii şi, bineînţeles, pentru gipanele şi vilele a tot felul de directori şi directoraşi zămisliţi de listele de partid. Pentru că altfel nu îmi explic cum dracu’ ai monopol pe un segment şi nu eşti în stare să faci profit. Sau măcar să ieşi pe zero, Tanda pe Manda, dar să nu generezi pierderi.

Un filmuleţ interesant pentru cei mai mari suporteri ai francezilor din blogosfera românească

Auzi, 3 milioane de adrese de mail, şi probabil fiecare dintre ele este însoţită de acceptul de a primi spam mail. Sigur că da…

Dacă lumea se plânge că în ţara asta nimic nu mai merge, să ştiţi că lucrurile nu stau chiar aşa, iar povestea de mai jos dovedeşte acest lucru.

Mergeam dimineaţă pe la Unirii când sunt acostată de cineva care-mi întinde un pliant. Îl iau din politeţe şi respect pentru omul care statea în soare, şi mă îndrept către primul coş de gunoi. Dar să vedeţi că n-am scăpat aşa simplu. Domnişoara-mi zice că sunt draguţă(ha, m-a lovit!) şi că reprezintă o agenţie de casting şi dacă n-aş vrea să pozez pentru diverse cataloage.

Suna prea tentant ca să nu-mi bag un pic nasul în afacere, aşa ca am urmat-o în blocul de pe B-dul Unirii, unde-şi avea agenţia sediul.

Forfotă mare, oameni care intra şi ies, câţiva „fotografi”. Mă plasează într-o sală unde mai stă o doamnă cu fiică’sa, de 70 de kg, ca doar toată lumea vrea să devină vedetă. În câteva minute vine o domnişoară care începe să spună o „poezie” foate tentantă. Şedinţe foto lunare plătite cu 70-150 de euro pe care, apropo, le numesc evenimente. Pe lângă acestea, agenţia asigura transportul în ziua când avea loc şedinţa foto, machiaj gratuit, iar hainele pe care le promovai sau produsele cosmetice rămâneau „modelului”. Şi aici începe şi partea interesantă. Ca să semnezi contractul trebuie să plăteşti 50 lei – cică asta ar fi o garanţie pentru faptul că te prezinţi la şedinţa foto atunci când eşti sunat.

La care eu: şi cine-mi oferă vreo garanţie că voi fi sunată lunar şi chemată la o şedinţă foto, care să fie şi plătită?

Domnişoara s-a cam pierdut cu firea, şi-mi zice că se oferă bon fiscal.

Bun, şi asta nu e o garanţie, insist eu şi o rog să-mi arate câteva cataloage pe care le-a realizat agenţia lor. Interlocutoarea mea se pierde cu firea şi-mi zice că nu are unul la îndemână şi că ar trebui să caute. Doar avem timp, nu ma grabesc, insist.

Se ridică şi revine cu un album şi câteva dosare murdare, în care se aflau cateva folii cu niste poze, care numai poze de catalog nu erau.

Văzând produsele profesioniste ale agenţiei, insist să mi se aducă cataloage, ca doar ziceau că lucrează cu brand-uri de renume. Văzând că nu reuşeşte să se descurce cu mine, îl roagă pe un coleg să se apropie şi să-i spun doleanţa. Încurcat şi acesta, zice că va căuta la secretară, însă spunându-mi că sunt în biroul şefei, iar aceasta nu poate fi deranjată fiindcă-i ocupată, foarte ocupată. Între timp, în sală mai intraseră 3 persoane care fuseseră recrutate după acelaşi sistem.  Într-un colţ, modelul de 70 de kg poza în privirile încântate ale mamei care se gândea că a prins norocul de picioare.

M-am ridicat, le-am multumit pentru timpul acordat şi le-am urat la cât mai mulţi fraieri.

Şi dacă stai să te gândeşti, într-o zi pe la Unirii trec mii de oameni, dintre care câteva zeci sunt racolaţi de agenţii First Face Models, şi nu puţini sunt cei care scot banii din buzunar fără a se gândi măcar la faptul că sunt cam puţine produse care se vor promovate în ţara asta şi prea mulţi oameni care aşteaptă să fie sunaţi într-o lună pentru a face pe modelul pentru acestea.

by Victoria

Sursa foto

Eu mi-s mare cafegiu. Fără cafea, parcă nu-mi funcţionează neuronii la capacitate maximă, mai ales dimineaţa. Adică pentru mine, o zi care începe fără o cafea aburindă şi aromată, eventual la prima oră a dimineţii, este ca şi cum ai alerga la maraton încălţat cu labe de scafandru. No fun at all. Într-o vreme lucram la o firmă unde aveam un program tare “draguţ”, care începea pe la 5.30 dimineaţa, 6 fără ceva. Şi se mai întâmpla câteodată să fac o nefăcută şi să mă trezesc mai târziu decât trebuie. La mine totul e calculat dimineaţa: atâta timp pentru spălat, atâta pentru îmbrăcat şi atâta pentru cafea. Evident, cum nu puteam pleca nespălat sau despuiat, cafeaua era aia care sărea din schemă în asemenea cazuri. E, în dimineţile alea, cel mai bun prieten al meu era automatul de cafea pe care îl aveam în hol la job.

Înalt, maro, bine făcut, cu butoane, always on duty şi plin cu tot soiul de minuni, espresso, cafe machiatto, cafe latte… până şi lapte praf chior făcea. La ora aia matinală nu aveam de stat la coadă iar singura tragedie era cand se terminau chestiile din el şi nu mai făcea cafea. Sau când nu vedeam spatula de amestecat în pahar şi dădeam să o înghit la un loc cu cafeaua… deh, chestii matinale …

Sursa foto

Cred că toţi care ne tot vânturăm prin onlainu’ ăsta am înjurat cel putin o dată pe zi spam-urile care ne vin pe mailuri. Ete, azi am primit al doilea cel mai tare spam de până acum. Primul a fost ceva pentru parfumuri contrafăcute, iar sloganul era “Better than the real thing!” ) Ăsta e neaoş, de la Moş Capră, care vinde brânză de capră pe Internet Enjoy

Ia să mai vedem noi ce a serchiuit lumea pe net şi a ajuns la acest mirobolant izvor de înţelepciune ancestrală şi posturi rare

cel mai mare sat din lume – Bucureşti, n-ai auzit?!
digliceride (wtf?!) – să-ţi trăiască! Sunt de rasă?
cumpar uraniu – avem, dăm şi pe bonuri de masă, că e criză
prostia nu doare – da’  tu de unde ştii aşa sigur?!
prostia doare rau – idem, de unde ştii?
mari bloggeri – încearcă bre la Zoso, Arhi, nu aici
medicamente luate aiurea – sunt bune, mai răresc proştii
leustean drog – la grămadă cu ăia de mai jos: aşa rău a ajuns criza de fumaţi zarzavatul din ciorbă, bre?!
joint leustean
jigodii parlamentare – he, he, he! te-ai trezit la realitate, aşa-i?
in timp ce altii ne fura – noi stăm şi căutăm prostii pe Google
mici si bere pentru copii de la pomarla – n-avem decât vodcă şi ţigări Carpaţi. Mici şi bere dăm numai de 1 Iunie
din brate trebuie sa o faci – dacă spui tu … nici nu vreau să mă gândesc ce sperai să găseşti
ce se intampla cand fumezi leustean – te alegi cu eticheta de dobitocul universului … da’ nu eşti singurul, vezi că mai sunt, mai sus …
mi-am luat teapa pe internet ce pot face – poţi să baţi din buze, a pagubă. Ce nu poţi face este să dai search pe Google despre asta, că uite cum te află lumea …
cata balamuc – bă, ţie nu ţi-e ruşine?!
totul despre jigodii – studiază puţin scena politică şi afli tot ce vrei să ştii
cocalar tunning – aha, asta mai lipsea, să-şi facă ăştia şi tunning

Sursa foto

“Decât să sug pula la mai mulţi licurici mai mici, mai bine sug pula la un licurici mai mare” (apud Machitorul Şef)

“Declaraţia” asta, care demonstrează un solid back-ground de educaţie politică dâmboviţeană, cred că este definitorie nu doar pentru politicienii noştri, dar şi pentru noi, ca naţie. Sincer, ar trebui să recunoaştem că de-a lungul istoriei am preferat să o sugem de la diverşi licurici decât să ne asumăm o responsabilitate şi ori să facem treaba bine ori să murim încercând asta. Şi să nu îmi spuneţi că şi vecinii noştri au avut licuricii lor, pentru că spre deosebire de ei, noi încă visăm să prestăm felaţii entomologice la unii şi la alţii, doar-doar or veni să facă treaba în locul nostru. Ce a spus Tartorul trăscăului în declaraţia citată cred că reprezintă filosofia noastră, ca naţie. Adică să ne strecurăm, să ne punem bine cu cine trebuie, în aşa fel încât să avem un dram de linişte în schimbul unei guri pline …

Când ne-am comportat şi noi ca un popor cu coloană vertebrală, eram conduşi de un rege străin. Am reuşit să construim ceva durabil, prost dar durabil, doar când am fost sub dictatură. Când ne-am trezit liberi şi cu democraţia în braţe, prima noastră grijă a fost să distrugem ce a rămas dinainte şi apoi … să căutăm un licurici. Adevărul este că românul nu are nevoie nici de libertate nici de democraţie. Libertatea înseamnă responsabilitate iar democraţia înseamnă şi obligaţii, pe lângă drepturi. Noi nu ne impăcăm bine nici cu responsabilitatea şi nici cu obligaţiile. Noi nu vrem decât ceva de văzut la televizor, nişte mici pe grătar şi o bere. În rest, suntem prea egoişti şi înguşti la minte ca să ne mai pese şi de altceva decât ce se intâmplă pe o rază de 3 metri în jurul nostru.  Tânjim la civilizaţia şi bunăstarea altora, dar când vine vorba să punem mâna să le construim pe ale noastre ne dăm seama că e greu, că trebuie disciplină şi muncă multă, iar nouă nu ne plac astea.

Nici măcar nu sunt de condamnat politicienii noştri că nu se mai opresc din furat.  Prost ai fi să ţi se ofere atâtea,  să fii stăpân peste o turmă de proşti şi să nu-i exploatezi. Suntem atât de indolenţi şi de leneşi încât nici măcar să-i tragem la răspundere nu suntem în stare. Ne mulţumim că putem să luam credite pentru draperii şi dăm fuguţa la stat când nu le mai putem plăti. Aşadar, nici măcar de compătimit nu suntem, că ne-o facem cu mâna noastră.

Foto

LE: postul ăsta îl transformăm într-o cerere de chirie la rabbi Mordechai, să se bucure şi ochiul la mai mulţi cititori  de slova cea săltăreaţă şi plină de NSFW