Cum să răsufli o chestie buna

Am fost şi eu la întâlnirea Poliţiei cu bloggerii, un eveniment care a vut loc la iniţiativa Chinezului şi a fost organizat de Activewatch. Toată tevatura s-a întâmplat din cauza asta. Şi acum, să explic puţin şi titlul: mă aşteptam la o chestie mai puţin oficială din partea lui Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei. O chestie mai puţin oficială şi mult mai utilă. Ce ne-a spus domnul Ciocan acolo puteam afla şi din câteva clickuri pe net: da, poţi filma/poza un poliţist pe stradă, deoarece legea nu interzice aşa ceva. Asta la modul oficial. Evident, poliţistul te poate legitima (atenţie, orice poliţist te poate legitima!!!) şi te poate invita la o vizită la secţie, pe motiv că nu ai bască. În final, cam asta e concluzia: legea e făcută de aşa natură încât poliţistul te poate duce la secţie cam în orice condiţii, unde te poate reţine 24 de ore, “pentru verificări”.

Dacă poliţistul abuzează de funcţia sa, tu, ca cetăţean, nu ai cum să te aperi pe loc sau să ripostezi în vreun fel, pentru că se cheamă ultraj. Nici nu poţi refuza să mergi la secţie. Tot ce poţi să faci este să depui plângere împotriva abuzului şi să-i sesizezi pe şefii poliţistului respectiv. Mare brânză …Fără dovezi, rămâi cu buzele umflate (posibil la propriu). Mai mult, poliţistul îţi poate reţine/ confisca telefonul sau camera cu care filmezi. Ce trebuie să ştiţi este că în cazul în care se hotărăşte să te ia la secţie, el trebuie să intocmească un proces-verbal (nu m-am dumirit dacă pe loc sau la secţie). Tot un proces verbal trebuie făcut şi dacă îţi confiscă aparatul cu care filmezi. Evident, e la mintea cocoşului că poliţistul îţi poate lua aparatul cu care filmezi, poate şterge filmul (dovada adică) şi tu nu ai ce să îi faci. Şi apoi îţi dă scula înapoi şi te lasă în pace.

Aşa că pe mine personal m-a răsuflat toată explicaţia lui Christian Ciocan, care in final s-a rezumat la principiul “io-te legea, aşa zice”. Evident, nu s-a discutat special despre cazul care ne-a adus la acest eveniment, pentru că Christian Ciocan nu poate discuta oficial despre un caz în desfăşurare (Mihai Şerban, cel care filmat poliţiştii, a dat în judecată agentul de Poliţie care l-a bruscat).

Nu s-a discutat nimic despre faptul că legea e cam strâmbă în privinţa asta, nici despre faptul că unii poliţişti nu sunt tocmai cei mai deontologi şi mai profesionişti “lucrători” şi le este foarte uşor să abuzeze de puterea pe care o au.

În rest, lume bună la eveniment, un pic de hăhăialăşi pişcoturi. Au fost Chinezul, Mihai Şerban, Manafu, Bobby Voicu, Bogdana, Piticu, Andrei Roşca, Vlad Petreanu, Mircea Toma şi oamenii lui de la ActiveWatch, Bogdan de la Legi-internet.ro, Alex Farca, Cosmin de la CassaLoco şi încă nişte lume despre care nu ştiu să spui cine erau, dar se află ei în timp, cum ar spune sectoristul meu preferat 😉

Iaca şi poze

Şi un video micuţ

Share on Facebook

About Catalin

Not yet :)
Tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Cum să răsufli o chestie buna

  1. Pingback: Cum să răsufli o chestie buna - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: Christian Ciocan: „Politistii nu atacă, politiștii se apară” : Blogul ActiveWatch

  3. Pingback: Tweets that mention Cum să răsufli o chestie buna – Prostia ar trebui impozitata. Daca nu doare, macar sa coste -- Topsy.com

  4. carbon14 says:

    Ma mir ca n-a venit Ciocan in uniforma aia cu fireturi. :))

  5. Catalin says:

    initial a vrut sa vina cu tricou “brănduit”, ca bloagherii. apoi a zis că totuşi reprezintă Poliţia la întâlnirea aia

  6. Pingback: Christian Ciocan: „Politistii nu ataca, politistii se apara” | Activewatch

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *