Cu coplata la doftor

De la anu’ vom plăti coplata in sistemul medical de stat. Ce e aia? Pe langă asigurările medicale de stat la care cotizăm cu toNţii, pe lângă şpăgile date în stânga şi-n dreapta la doftori, vom mai plăti şi un soi de taxă, ceva gen 10 lei la medicul de familie, 20 de lei la specialist sau 50 lei pentru internare în spital. Nu mai mult de 60 Continue reading

Share on Facebook

Argumentare deşteptum est

De când mă tot vântur pe net, mai ales pe bloguri, am văzut că oamenii noştri de prin .ro, cititori şi publisheri deopotrivă, au o mare problemă: argumentarea. Mai peste tot în oline-ul nostru argumentarea se reduce la “nu ai dreptate pentru că eşti prost, nu ai dreptate pentru că nu ai Continue reading

Share on Facebook

Din sursă-n sursă

Am  o întrebare, apropo de citarea sursei pe net. Eu cumpăr o poză de pe un site gen stockphoto şi îmi fac treaba cu ea, scriu un articol şi pun poza aia. Vine un Gigel şi preia poza, citând sursa. De la Gigelul ăla, poza respectivă e preluată de un alt Gigel, care trece sursa Gigel 1 şi aşa mai departe.  Sau pur şi simplu foloseşti o poză de pe alt site şi menţionezi sursa. Cum este corect să faci? Cauţi poza aia pe net până la origini sau e ok să citezi sursa de unde o preiei? După mintea mea, corect ar fi să cauţi sursa originală, dar de multe ori asta este imposibil.

Ca exemplu, flăcăii de la Antena 3, pe vremea când prezentau o ştire cu virusachele West Nile, au găsit la mine pe blog o poză cu un ţânţar, la un articol pe aceeaşi temă. Evident, poza nu era făcută de mine, dar eu când am scris articolul, am trecut şi sursa foto. Cei de la A3 m-au indicat pe mine drept sursa foto. Că ei au precizat sursa fără link, asta e treaba lor de băbălăi şi politica lor cretină. Probabil îi doare mouse-ul sa dea un link. Sursa pe care am indicat-o eu pentru poză nu precizează dacă e poza lor sau nu, deci presupun ca e a lor.

Sursa foto 🙂

Share on Facebook

Facem presă, nu conteşte că noi este analfabeţi

Nu contează că oamenii noştri nu ştiu să scrie să că la corectură se doarme. Dăm bun de tipar cum o fi, că doar facem presă centrală, ce pana noastră.

Share on Facebook

Apocalipsa în blogosferă

Că ieri sau azi trebuia să vină WW III sau apocalipsa parcă (le-am încurcat niţel), oare cum ar arăta apocalipsa in blogosfera noastră? Cum ar arăta bloagele noastre într-o doom’s day pe online-ul .ro?

Zoso ar copia articole din ziare şi le-ar publica pe blog (unde l-ar avea co-autor pe Swamp),
Visurât şi-ar trage ca logo de blog “Nihil sine Deo”,
Arhi ar scrie numai despre cât de inteligente sunt femeile,
Piticu ar povesti în cuvinte tot ce filmează şi pozează şi ar băga numai ştiri vechi de două săptămâni
DailyCotcodac ar băga numai clipuri cu Bendeac şi Mircea Badea, de pe youtube
Groparele ar publica numai poante expirate şi povestiri anoste
PiticiGratis ar face simpozioane online cu Tudor Chirilă
Moshe Mordechai ar publica numai ode şi poezii cu politicieni în general şi cu Băsescu în special
Cabral s-ar apuca să facă mişto de toţi cititorii lui
Chinezu ar milita împotriva campaniilor online de orice fel
Fulgerică ar publica numai linkuri neinteresante

Am uitat pe careva? Na, mai adăugaţi şi voi, că îs prea mulţi şi eu am mintea scurtă…

Acest post este un pamflet şi trebuie luat ca atare. Pentru manifestări neplăcute, consultaţi medicul sau farmacistul 🙂

Share on Facebook

Nişte vorbe …

Incredibil cum un discurs şi atitudinea celui care vorbeşte pot stârni îndârjire şi determinare în ascultători.  O singură dată in viaţă am ascultat live un discurs atât de percutant încât să mă determine să dau tot ce pot din mine, precum este cel de mai jos. Watch & learn

Share on Facebook

De ce aş plăti pentru trafic?

După ce am citit articolul ăsta, stăteam şi mă întrebam de ce aş cumpăra trafic ? Când se termină banii, se termină şi traficul. În plus, cu ce mă ajută 1,000 sau 10,000 de “unici” pe zi dacă ei sunt morţi, nu bagă nici un comentariu şi nu au nici o reacţie la ce scriu? Dacă mă duc la o firmă şi ăia mă plătesc să organizez un concurs online spre exemplu şi după o săptămână, dintr-un trafic de 10.000 de unici pe zi se înscriu 10 inşi (adică o parte din traficul real), eu cum mai dau faţa cu firma respectivă sau ei cum mă vor plăti pentru zero rezultate?

Cel puţin în cazul blogurilor, cred că reacţia cititorilor şi manifestarea lor ca o comunitate de cititori sunt la fel de importante ca şi mărimea traficului. Mai ales la un blog generalist,  autorul chiar nu are cum să se priceapă la orice, şi atunci contează discuţia cu cititorii pe un anume subiect. Aşa că mai bine stai în banca ta, scrii cum trebuie şi cât trebuie şi lucrezi cu traficul rezultat din munca ta, chiar dacă durează mult mai mult până obţii rezultate.

Sursa foto

Share on Facebook

Eu şi gastronomia chineză

Aţi păţit vreodata o chestie  în public încât să vi se înroşească urechile şi când vă aduceţi aminte de ea? Adică genul ăla de păţanie la care ajungeţi să râdeţi cu hohote când vă aminţi, dar atunci când s-a întâmplat aţi fi vrut să fiţi cumva invizibili şi să nu vă vadă nimeni. Aşa am păţit-o eu odată la o masă cu oarece ştaif, la un restaurant chinezesc. Sărbătoream ziua cuiva şi ne-am strâns mai mulţi prieteni şi cunoscuţi la o mâncare bună şi la un pahar de vorbă. Eu personal sunt un sucker pentru mâncarea chinezească. Ma rog, pentru aia făcută din chestii normale, nu din scârboşenii gen penis de câine sau frigănele din ochi de porumbei. În rest, mă bag la carne de vită sau de pui gătite chinezeşte sau la deserturi gen felii de ananas şi de lămâie trase în cremă de zahăr (na, că îmi plouă în gură :D). Dar hai că divagăm aiurea …

Aşadar, eram la masa asta şi fiecare ne-am comandat ce ne-a făcut cu ochiul din meniu, că oricum porţiile erau mari, aduse pe platouri din care luam toţi (asta îmi place la chinezesc, pentru că poţi gusta din tot ce e pe masă). Şi îmi comand eu o porţie zdravănă de carne de vită iute-amorţită (zău, aşa se cheamă) şi una de carne cu urechi de lemn. Şi vine haleala, beutura, râsete, voie bună, glume, poante, na, ca între prieteni. Şi, în timp ce mă hlizeam, mai şi balotam din haleală. Şi balotez eu când vită amorţită, când vita cu urechea ei de lemn, mai o lingură de orez fiert (pe post de pâine). Mă, şi la un moment dat mi se opresc fălcile din mestecat, ca atunci când muşti dintr-un măr stricat şi simţi că mişcă ceva prin gură. No, la mine nu mişca nimic în gură, adică nimic anormal, dar am simţit între dinţi o bucătură mai mare şi tare al dracu’. “O fi un zgârci mai ţăpănos” îmi zic în sine, dar nu prea puteam să îl scuip afară, că doară nu eram singur în pădure. Mai plimb eu un pic bucătura printre măsele, o mai mângâi cu premolarii, doar-doar de oi da de o textură cunoscută, măcar să identific inamicul şi să ştiu ce dracu’ mănânc. Nici o şansă. Şi cum nu puteam sta cu gura plină, nici la baie nu vroiam să mă duc aşa, cu botul umflat, că ziceau ceilalţi că mi s-a făcut rău şi le stricam tot cheful, a trebuit să iau o decizie. “Bă, zice sinele meu interior către mine. Ori eşti bărbat ori ce? Tot ce e în farfurii e bun de mâncat, ce naiba. Tre’ să fie comestibil, că de aia îi zice mâncare”.

Şi îmbărbătându-mă eu în sinea mea aşa, prind bucata intre măsele şi muşc zdravăn din ea…. Nu vreţi să ştiţi cam ce explozie de aromă a avut loc în gura mea. Şi nu vreţi să ştiţi cum simţeam tot gustul ăla de alifie chinezească curgând şuvoaie în gâtul meu, urcând spre nări, ba cred că şi spre urechi… Ce mai, îmi dăduseră lacrimile, deşi nu era iute sărăcia, dar avea un gust atât de puternic încât nu mai simţeam nimic altceva. Dar m-a ţinut tare … mi-am şters lacrimile pe furiş cu un servet şi am lua la rumegat bucata de lemn, căci lemn era, spre nefericirea mea. Adică era un condiment, urechea de lemn nu era doar un nume ciudat de mâncare ci chiar o bucată de rădăcină de ceva, un condiment foarte parfumat. Câtă vreme îl lăsai în coaja lui, era ok, ba chiar dădea un parfum plăcut mâncării dar dacă muşcai din el, eliberai bestia odorizantă. Ei, şi cu tot necazul, am înghiţit mizeria aia. Vreau să vă spun că şi în burtă îi simţeam aroma, fix ca de alifie chinezească din aia la cutii micuţe, roşii. Abia după câteva pahare de vin şi nişte orez halit peste s-a mai diminuat gustul ăla. Şi de atunci m-am învăţat minte să casc ochii la ce îmi pun in farfurie ăia de la restaurantul chinezesc.

Foto1
Foto2

Share on Facebook

Pilula, calendarul şi românul

In Romania, potrivit ultimelor studii in domeniu, cand vine vorba de planificarea unei sarcini, o treime dintre conationali folosesc metoda calendarului, 30 la suta folosesc, ocazional, prezervativul, iar 14 la suta dintre romance aleg pilula contraceptiva. (Sursa)

Teoretic, 44% din populaţia activă sexual foloseşte nişte metode contraceptive eficiente. Restul bifează pe calendar, “se feresc” sau folosesc cine ştie ce alte “minuni” de genul acesta. Cred că ăsta e unul din motivele pentru care avem multi copii care fac copii, multe mame care îşi abandonează copiii prin spitale sau, mai rău, care îşi omoară pruncii nedoriti. De asta avem copii care mor de foame pentru că părinţii nu au ce le da de mancare şi de asta avem o căruţă de părinţi incompetenţi.

Share on Facebook

Vedete, piţiponci şi alte lighioane

De mulţi ani de când căscăm gura la şoubizu’ mioritic, am văzut cam tot ce se poate vedea în materie de piţiponci, piţipoance, proşti cu pretenţii, “jmekeri” de doi bani kilu’ şi tot felul de papagali care se vor oameni de marcă, trendsetter-i şamd. Evident, deliciul cel mare este făcut de picanteriile de mahala date pe goarnă de scribălăii jurnaliştii de profil: ce silicoane şi-a mai tras blonda lu’ Bote, cat a dat pe converşi Măruţă, cu cine şi-o mai trage nu ştiu care ştiristă şi cât de potent (sau impotent) e nu ştiu care folbalist.

Privind mirobolantul tembelizor, am ajuns şi pe Canal Kanal D , unde genialul Mădălin Ionescu, îl ştiţi, ăla care pe Antena 1 încurcase poza Groparelui cu a lui Mile, se bătea cu cărămida în piept şi făcea pe victima faţă de Botezatu. Gâlceava începuse de la nu ştiu emisiune a gibonului unde se dezbătea cu patos dacă Botezatu este sau nu poponaut. Şi Botezatu sună în direct şi îl ia la trei-păzeşte pe mega-ultra-super-realizatorul de lături TV şi i-o spune pe a dreaptă: “Ce vă fute grija de viaţa mea?”

După mintea mea, dacă aş fi un vedet din ăsta, l-aş lăsa pe boul de pe sticlă să îşi rumege zoaiele media in linişte şi l-aş da în judecată apoi. Botezatu cred că are suficienţi bani să îşi angajeze un avocat coios şi pilos ca să usuce de bani postul Kanal D. Iar turcaleţii patroni cred că i-ar trage cel mai mare şut în cur unuia ca Mădălin Ionescu dacă ar trebui să plătească nişte despăgubiri ţăpănoase din cauza lui. Nu aberant de mult, că pe praful ăsta 100,000 de euroi atârnă greu. Şi nu numai Botezatu e în situaţia asta, mai sunt şi alţii cred. Numai că, de vreme nu se întâmplă asta, însemnă că nu sunt chiar aşa de deranjaţi de mizeriile spuse despre ei prin presă. Deşi la cum urla Bote la TV …

Sursa foto

Share on Facebook