Viaţa nu e joc de poker

Acum ceva vreme mă apucasem de o afacere care consta în a mă întâlni cu foarte multă lume, oameni străini cu care nu mai vorbisem în viaţa mea. Una din chestiile pe care le-am învăţat din activitatea aceea a fost că foarte puţini oameni ştiu ce îşi doresc în viaţă, şi de obicei acei oameni au şi cel mai mare succes. În schimb, am văzut foarte mulţi oameni maturi, unii în prag de pensionare, care încă nu “îşi găsiseră locul”, nu ştiau ce vor cu adevărat de la ei înşişi şi de la viaţa lor. Pentru mulţi dintre ei, viaţa era ca o partidă de Texas Holdem, în care te zgâieşti la cărţile din mână şi speri ca dealerul să întoarcă o carte bună şi pentru tine. Şi pe speranţa aceea îşi mizau liniştea şi bunăstarea, uneori chiar fără să realizeze. Li se părea ceva normal.

Am văzut şi mulţi oameni cărora le era frică să rişte şi insistau în aceleaşi greşeli sperând la nişte rezultate diferite. Ciudat e că toţi aceşti oameni îi invidiau pe cei care au avut oarece succes, deşi nu erau dispuşi să facă mare lucru pentru a ajunge la acel succes. Mai mult, nici măcar nu îşi băteau capul să înveţe de la cei care au realizat mai mult.

De multe ori am impresia că suntem ca muştele care se lovesc mereu de geam încercând să iasă afară. Vedem libertatea de dincolo de geam dar nu vedem geamul în sine. Mai dureros, de multe ori suntem atât de preocupaţi de geam încât nu vedem şi muştele care reuşesc să treacă de geam şi să învăţăm de la ele. Şi când ne gândim şi la opţiunea asta, muştele care au scăpat sunt deja prea departe ca să mai învăţăm ceva de la ele.

Share on Facebook

Nu e prost ăla care cere, ci ăla care dă

Voi aţi face investiţii alături de un idiot care cel care trimite asemenea spam-uri?

Share on Facebook

Pot să fiu prieten cu tine?

O prietenă mi-a arătat filmuleţul de mai jos, care dovedeşte că “prieteniile” pe site-urile de socializare gen FaceBook sau Twitter sunt doar un surogat de socializare. Mai mult, punctele de la care pornesc asemenea prietenii online au prea puţină legătură cu prieteniile din viaţa reală. Spre exemplu, o piţipoancă va avea mereu sute sau mii de “prieteni” dacă arată bine, chiar dacă ea e proastă ca noaptea sau dacă singura ei “realizare” este că arată bine. Ăsta e doar unul din exemple. Mai sunt cei care se împrietenesc cu bloggeri, oameni cunoscuţi în online, aşa-numiţii influenceri, în speranţa că aşa vor ajunge şi ei cunoscuţi (nimic mai fals), sau cei care îşi închipuie că prietenii online pot înlocui socializarea în viaţa reală.

Share on Facebook

Băsescu, acum cu 50% mai ieftin

Ştiam eu că preşedintele se dedă la multe pentru un vot în plus, dar să “atentezi” la copii de câţiva anişori şi să îi corupi la asemenea vârste fragede pentru a se amesteca în politica mocirloasă… asta nu se face, dom’le.

Fără alte introduceri… preşedintele, acum cu 50% mai ieftin :)) Continue reading

Share on Facebook

Idee pentru bloggeri mici

Citind articolul ăsta la Arhi, mi-a venit o idee genială pentru bloggerii mici (nu numai la trafic, dar şi la statura morală şi la nivelul de IQ), care vor audienţă. Frate, intraţi pe cât mai multe bloguri posibile şi înjuraţi-vă singuri. Cât mai porcos şi mai scârbos cu putinţă. Vizitatorii de pe blogurile respective se vor întreba, firesc, “ce o făcut ăla de îl înjură cu aşa patos şi nesaţ?!”. Evident, nu fiţi cretini absoluţi, înjuraţi-vă singuri, dar cu alte nick-uri :))

Sursa foto

Share on Facebook

Măsura cretinismului românesc

Azi, 07 Iunie 2011,  în România, nu prea mai avem medicina de familie, angajaţii MAI protestează în stradă, iar PDL vrea să reorganizeze România. Românul de rând nu are nici o treabă cu toate astea, în schimb s-au găsit o ciurdă de cretini să protesteze in parlament împotriva eutanasierii maidanezilor.

Priorităţi….

Sursa foto

Share on Facebook

Dilemă blogeristică

Se ştie că este de kkt pentru un blogger să critice o anumită marcă, un anumit produs sau o firmă si apoi, după ceva vreme, să facă reclamă la ceea ce a criticat. Dar cum rezolvăm problema când un blogger face reclamă la ceva şi apoi, după o vreme, critică taman ce a recomandat? Spre exemplu, fac reclamă la iaurt, îl laud dacă îmi place etc. Şi într-o zi, îmi cumpăr iaurtul respectiv şi găsesc o muscă în el. Cum procedez? Tac din gură şi trec cu vederea sau scriu, critic, şi risc să cad în derizoriu cu reclama mea? Sau mai rău, risc să fiu acuzat de către unii şi alţii de şantaj asupra companiei respective.

Share on Facebook