Muma, ciuma si troaca politică

Aşa cum ne-am obişnuit de 20 de ani încoace, la fiecare tură de alegeri, puliticienii la putere încep să “lupte cu corupţia” şi să acuze în dreapta şi în stânga ba de spălare de bani, ba de subminarea economiei naţionale, ba că nu ai bască (depinde de inspiraţia procurorului care regizează fiecare scenetă în parte). Faza drăguţă este că nimeni nu ajunge la puşcărie după astfel de poveşti. Astăzi e rândul lui nea Hrebe să joace pe sârmă, că prinde bine un şut excelent executat la gioalele PSD-ului şi ale Opoziţiei.

Dar care este scopul acestui circ? Păi un motiv ar fi praful aruncat în ochii românaşilor alegători, care între o telenovelă şi un meci de fotbal vândut de arbitru, au timp să spună “ete, dom’le, se apucară ăştia dă curăţenie. Se face dreptate dom’le, o să trăim bine”. Şi apoi îşi văd de zoaiele cotidiene în care îşi scaldă vieţile.

Un alt motiv este că toţi puliticienii au nevoie de bani. Politica nu se face cu contribuţiile membrilor de partid. Prin urmare, mai bagi la răcoare un om de afaceri corupt, aducându-i aminte unde trebuie să cotizeze, mai acuzi finanţatorul opoziţiei, etc etc. Treaba asta se practică de multă vreme şi este una din principalele metode de umplut valiza electorală cu bănuţii pentru căldări de plastic, tricouri electorale, pachete de zahăr, făină şi alte cele trebuincioase la casa alegătorului. Ciudat este că niciodată, dar niciodată, nu vezi asemenea acuzaţii aduse unuia care este la putere. Ăia sunt curaţi ca lacrima. Adică, o fi ea Justiţia oarbă, dar nici chiar aşa. La noi e niţel şpanchie, se uită cu un ochi la slănină şi cu altul la făină, şi vede doar pe cine trebuie. Adică pentru unii este mumă, pentru alţii ciumă, şi pentru noi toţi este zeama care umple troaca politică, îmbiind porci de tot soiul să-şi moaie râturile.

Share on Facebook

About Catalin

Not yet :)

Tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *