Shogunul tigăilor se întoarce

Astăzi mi-a venit să dau iama în oale şi crătiţi, pentru că mă chinuia aşa un soi de trăire interioară, un amestec de curiozitate şi ştrengăreală. Aşadar, mânat de chemarea polonicului, mi-am aprins o ţigară şi am început să mă gândesc la ceva soi de mâncare pe care aş putea să îl organizez fără să fiu nevoit apoi să cumpăr alte oale, să zugrăvesc bucătăria sau, Doamne-fereşte, să îmi gust creaţia culinară şi să rămân cu sechele. Eu am mai avut ceva porniri bucătăreşti în trecut şi am scăpat cu bine, ba chiar am şi mâncat ce am gătit. Şi stând eu aşa strâmb şi cugetând drept, mi-am adus aminte de o reţetă pe care o văzusem la Jamie Oliver. Una simplă de tot, dar bună de te lingi pe indice şi pe police, nu alta. E aşa de simplă că practic reprezintă pasul doi în a învăţa să faci mâncare. Pasul 1 este să înveţi să fierbi apă :D. Continue reading

Share on Facebook