S-a deschis sezonul de vânătoare la piţipoance şi se caută una care să fie cea mai cea, miezul din gogoaşă şi gaura din covrig, să o încoronăm drept Miss Piţi

Deci nu vă sfiiţi şi dacă aveţi o poză cu o asemenea adorabilă creatură, trimiteţi link la Moshe, să le centralizăm într-un singur loc.

Sursa foto

Am ajuns week end-ul asta la 4Tunning Festival 2010, la Romexpo. Mare greseala din partea mea si 2-3 ore pierdute aiurea. La festivalul asta am mai fost o data, in 2008, si a fost ok atunci. De tura asta insa am nimerit fix in mijlocul unui mare eveniment de cocalari – gay cu gecute trendy cu blanita la gluga, hostesse grase sau urate sau ambele, cocotate pe masini, si aproape nimic interesant de vazut. In primul rand mi s-a parut exagerat pretul de 20 de lei pentru intrare, si ca bonus te alegeai si cu o stampila pe mana, ca la discoteca sateasca de la caminul cultural. Si inca o mare idiotenie din partea organizatorului – cam cat de prost trebuie sa fii sa bagi 100 – 200 de masini in Romexpo (de tura asta a fost inauntru) si sa mai si pornesti unele din ele?! Era un fum si un miros de benzina acolo de-ti trebuia masca de gaze. Si cocalari frate; multi rau si cam cu aceeasi uniforma: gecuta de curva centurista din fas colorat cu blanita la gluga, tricou mulat peste burta, blugi-izmene mulati si adidasi gen opinca, plus nelipsitii ochelari de soare si freza cu motz/ creasta in varful dovleacului. Si toata ciurda de cocalari aveau un singur scop: sa-si faca poze cu fetele. De fapt, cred ca asta e cam principalul motiv pentru care dadeau 20 de lei pe intrare. Dar sa lasam pozele sa vorbeasca de la sine.
Atmosfera generala

Ce merita vazut

Cred ca singura masina cu adevarat “preparata” din ce am vazut acolo

Hostesse de criza

Tunning de tunning (cocalaresco-prostesc)

Dacia rulz

Toate pozele le puteti vedea aici.

“- Firma Cutarescu, buna ziua.
- Alo, buna ziua. Sunt X-ulescu de la firma Cutarica. As dori sa vorbesc cu doamna X-uleasca de la departamentul de marketing, va rog.
- Puteti sa imi spuneti mie problema … ”
Nu, nu pot, genialo, ca de aia vroiam sa vorbesc la telefon cu X-uleasca si nu cu tine.

Cam asa au loc majoritatea convorbirilor telefonice intr-o corporatie care se vrea cu staif in Bucuresti. Si asta e una din chestiile care ma scot din sarite. Daca eu sun si spun ca vreau cu cineva anume, ce kkt de treaba are secretara sa ii povestesc ei in ce problema sun la o firma? De obicei sunt la firme care imi sunt deja clienti, cu care am o relatie de business si mai mereu dau peste cate o stapana de telefon din asta (office assistant cred ca ii zice pe limba corporate, secretara pentru muritorii de rand). Pentru mine personal asta inseamna lipsa de respect (adica stai sa vedem cine esti si ce vrei, daca vrei onoarea sa vorbesti cu noi), atat din partea companiei care angajeaza si tolereaza o asemenea secretara idioata, cat si din partea proastei in sine (asta e o problema mai mica, deoarece nu tanjesc dupa respectul dobitocilor).
O alta specie de momarlete corporate este managerashul suficient de destept sa fie nitel mai sus ca palmasii dar suficient de prost sa nu ajunga prea sus. Asta de obicei este atat de plin de sine incat nu isi mai vede propria prostie si propriile llimite. Este genul de pulifrici la patru ace si-un bold (chiar daca e costum cumparat din Dragonul Rosu, ca unul de calitate e scump al naibii), cu un telefon “business” din care nu foloseste mai nimic si cu fitze cat carul, de zici ca el a pus corporatia aia pe picioare si el o tine pe linia de plutire. Evident, cand apare un sefutz mai mare decat el, se transforma in chihuahua.
Ma mai scot din sarite autosuficientii din firme, aia care le stiu pe toate, inclusiv motivul neprevazut pentru care lucrurile nu s-au intamplat asa cum au spus ei. Si mai e ultimul, dar nu cel de pe urma – cocalarul office, cel care judeca omul dupa masina cu circuli, ceasul de la mana sau rama de ochelari.