Eu mi-s mare cafegiu. Fără cafea, parcă nu-mi funcţionează neuronii la capacitate maximă, mai ales dimineaţa. Adică pentru mine, o zi care începe fără o cafea aburindă şi aromată, eventual la prima oră a dimineţii, este ca şi cum ai alerga la maraton încălţat cu labe de scafandru. No fun at all. Într-o vreme lucram la o firmă unde aveam un program tare “draguţ”, care începea pe la 5.30 dimineaţa, 6 fără ceva. Şi se mai întâmpla câteodată să fac o nefăcută şi să mă trezesc mai târziu decât trebuie. La mine totul e calculat dimineaţa: atâta timp pentru spălat, atâta pentru îmbrăcat şi atâta pentru cafea. Evident, cum nu puteam pleca nespălat sau despuiat, cafeaua era aia care sărea din schemă în asemenea cazuri. E, în dimineţile alea, cel mai bun prieten al meu era automatul de cafea pe care îl aveam în hol la job.

Înalt, maro, bine făcut, cu butoane, always on duty şi plin cu tot soiul de minuni, espresso, cafe machiatto, cafe latte… până şi lapte praf chior făcea. La ora aia matinală nu aveam de stat la coadă iar singura tragedie era cand se terminau chestiile din el şi nu mai făcea cafea. Sau când nu vedeam spatula de amestecat în pahar şi dădeam să o înghit la un loc cu cafeaua… deh, chestii matinale …

Sursa foto