Pe vremuri, când comuniştii domneau peste români, era obiceiul ca periodic tot boborul să iasă la vot şi să îl aleagă cu majoritate de voturi pe Nea Nicu Plumbuitu’. Probabil era singurul care avea tupeul să se înscrie în “cursa electorală”. Apoi, a venit Revoluţia, ne-a izbăvit de comunişti şi ne-a procopsit cu Iliescu. Adică aceeaşi Mărie cu aproximativ altă pălărie. Ce au în comun cele două situaţii? Votul. Şi înainte şi acum, românii votau. Problema e că în ambele cazuri ieşea cine trebuie. E, cam acelaşi principiu l-a aplicat şi tanti Roberţica când au votat legea pensiilor in Parlament. Pe principiul “nu contează ce votaţi voi, important e ce vrem noi”, probabil că tartorul machitor i-a dat un telefon Roberţicăi şi i-a spus “făi Roberţico, vezi că io am nevoie să iasă treaba aşa”. “Păi şefu’, da’ ăştia votează altfel”. “Fata căpitanului, nu contează cum votează ei, contează cum numeri tu.” Şi a numărat Roberţica până nu a mai putut ca să îi iasă stamba la cot.
Şi când i-a sărit lumea în cap că fură din brânza statului, aia mică a început să urle “tati, tati, copiii mă bate”, de a venit machitorul şef cu o falcă în cer şi una în pământ la groapa de nisip unde se jucau copchiii şi le-a tras un perdaf, amintindu-le că treaba e groasă şi că toată lumea trebuie să înţeleagă că nu sunt jucării suficiente pentru toţi şi că soluţia pentru ăia fără jucării e să se joace mai puţin. Evident, nu sunt incluşi aici copiii de la grădiniţa portocalie, pentru care se aplică alte reguli.
Revenind la lucruri serioase, am eu un posibil răspuns la întrebarea lui Moshe. Anastase va intra la pârnaie când românii vor învăţa că politicienii trebuie să se teamă de popor şi nu invers. Când românii vor învăţa că dacă vor ceva trebuie să bată cu pumnul în masă, nu să danseze pinguinul şi hora proştilor şi că nu strică din când în când să-i ia pe politicieni de guler, la propriu, atunci va intra şi Anastase la pârnaie. Până atunci, nu ne rămâne decât să dansăm pinguinul de foame.
Share on Facebook