“Decât să sug pula la mai mulţi licurici mai mici, mai bine sug pula la un licurici mai mare” (apud Machitorul Şef)

“Declaraţia” asta, care demonstrează un solid back-ground de educaţie politică dâmboviţeană, cred că este definitorie nu doar pentru politicienii noştri, dar şi pentru noi, ca naţie. Sincer, ar trebui să recunoaştem că de-a lungul istoriei am preferat să o sugem de la diverşi licurici decât să ne asumăm o responsabilitate şi ori să facem treaba bine ori să murim încercând asta. Şi să nu îmi spuneţi că şi vecinii noştri au avut licuricii lor, pentru că spre deosebire de ei, noi încă visăm să prestăm felaţii entomologice la unii şi la alţii, doar-doar or veni să facă treaba în locul nostru. Ce a spus Tartorul trăscăului în declaraţia citată cred că reprezintă filosofia noastră, ca naţie. Adică să ne strecurăm, să ne punem bine cu cine trebuie, în aşa fel încât să avem un dram de linişte în schimbul unei guri pline …

Când ne-am comportat şi noi ca un popor cu coloană vertebrală, eram conduşi de un rege străin. Am reuşit să construim ceva durabil, prost dar durabil, doar când am fost sub dictatură. Când ne-am trezit liberi şi cu democraţia în braţe, prima noastră grijă a fost să distrugem ce a rămas dinainte şi apoi … să căutăm un licurici. Adevărul este că românul nu are nevoie nici de libertate nici de democraţie. Libertatea înseamnă responsabilitate iar democraţia înseamnă şi obligaţii, pe lângă drepturi. Noi nu ne impăcăm bine nici cu responsabilitatea şi nici cu obligaţiile. Noi nu vrem decât ceva de văzut la televizor, nişte mici pe grătar şi o bere. În rest, suntem prea egoişti şi înguşti la minte ca să ne mai pese şi de altceva decât ce se intâmplă pe o rază de 3 metri în jurul nostru.  Tânjim la civilizaţia şi bunăstarea altora, dar când vine vorba să punem mâna să le construim pe ale noastre ne dăm seama că e greu, că trebuie disciplină şi muncă multă, iar nouă nu ne plac astea.

Nici măcar nu sunt de condamnat politicienii noştri că nu se mai opresc din furat.  Prost ai fi să ţi se ofere atâtea,  să fii stăpân peste o turmă de proşti şi să nu-i exploatezi. Suntem atât de indolenţi şi de leneşi încât nici măcar să-i tragem la răspundere nu suntem în stare. Ne mulţumim că putem să luam credite pentru draperii şi dăm fuguţa la stat când nu le mai putem plăti. Aşadar, nici măcar de compătimit nu suntem, că ne-o facem cu mâna noastră.

Foto

LE: postul ăsta îl transformăm într-o cerere de chirie la rabbi Mordechai, să se bucure şi ochiul la mai mulţi cititori  de slova cea săltăreaţă şi plină de NSFW

Democratia e un mecanism ce are grija sa nu fim guvernati mai bine decît meritam. (G. B. Shaw)

După ‘89 ne-am trezit cu libertatea şi cu democraţia în braţe, exact aşa cum un copil se trezeşte cu o jucărie prea complicată pentru el. Atunci nu am ştiut ce să facem cu ele, aşa cum nici acum nu ştim, 20 de ani mai târziu. Astea sunt faptele. De ce s-a întâmplat aşa? Sincer, nu aş băga mâna în foc că e doar vina celor 50 de ani comunism. Cred că e mai mult plăcerea noastră de a lăsa pe alţii să decidă pentru noi, cred că e frica de responsabilitatea propriilor decizii. Aşa că ne-a fost mai uşor să lăsăm câţiva indivizi să decidă pentru noi şi ne este mai la îndemână să dăm vina pe unul şi pe altul decât să admitem că toţi suntem de vină pentru haznaua în care ne scăldăm acum. Băsescu e de vină. Ba nu, Iliescu. Greşit, politicienii sunt de vină, pentru că ne fură. E adevărat, ne fură, dar o fac pur şi simplu pentru că noi îi lăsăm să ne fure. Şi asta nu ne-a deranjat până în momentul în care politicienii au început să bage mâna direct in buzunarul propriu şi personal. Nu ne-a deranjat atunci când industria noastră a fost privatizată doar de cine trebuie, nu ne-a deranjat atunci când statul făcea (şi încă face) contracte doar cu cine trebuie. Am stat fiecare în cutiuţa lui, nesimţitori si fericiţi că putem bea o bere şi putem înjura pe cine vrem, fericiţi să râdem la televizor de tot felul de mizerii, fericiţi că putem să ne scriem inutilităţile aiurea pe net. Şi în timp ce noi eram fericiţi, alţii ne furau şi se îmbogăţeau. Şi încă o mai fac.

Nici măcar acum nu ne punem problema “ce merge prost”. Mă uitam la cei care au ieşit în stradă de curând, care au umplut Piaţa Victoriei “în cea mai mare manifestaţie din ultimii  ani”. Nu erau cei cărora le place să îşi decidă singuri soarta. Cei de acolo ar fi trebuit întâi să protesteze că lucrează într-un sistem idiot, inutil şi mare consumator de bani şi de timp. Dar aşa, ei nu doreau decât pe cineva care să decidă în locul lor şi atat. Nu au cerut măsuri pentru ieşirea din rahat, nu au cerut eficientizarea sistemului, nu au cerut pedepsirea politicienilor care au furat (asta e cam imposibil de făcut, că ar trebui să îi băgăm pe toti la puşcărie). Tot ce au cerut ei a fost demisia lui Boc (nu că Boc ar fi vreun geniu sau că ar avea ce cauta prin Guvern).

Aşa că până nu vom învăţa că şi noi, fiecare individ în parte, avem câte un rol oarecare în modul în care este condusă ţara asta, până nu vom învăţa să cerem politicienilor să îşi facă treaba, ei vor fura în continuare iar noi vom protesta în continuare, evident inutil. Presă, societate civilă, bloguri şi cine mai vreţi voi pot să strige şi să acuze până nu mai pot, că nu se va schimba nimic dacă noi, aia care dăm cu ştampila şi care plătim taxe şi impozite, nu ştim să ne apărăm drepturile.

Sursa foto

O femeie din Bucuresti a obtinut daune de 5,000 de euro de la proprietarii cainelui care a muscat-o. Mie mi se pare corecta chestia asta: daca iti asumi responsabilitatea sa cresti un caine, trebuie sa accepti inclusiv posibilele pagube pe care le poate produce. Si ar mai trebui o regula, cel putin in Bucuresti: toate babele si toti “milosii” de prin blocuri care hranesc haitele de maidanezi aciuate printre blocuri ar trebui obligati sa ii ia si sa ii creasca personal. Ma uitam la mine in incinta, am o haita de 6-7 javre mature si inca pe atat din aia mici. Probabil ca peste 2-3 luni nici nu mai poti merge pe jos prin spatele blocului. Evident, s-a gasit si o vecina sa ii hraneasca si sa le dea apa.

Tot citind presa noastra de biznis (orezaria la care prasesc e o firma de monitorizare de presa), am observat ca managerii astia din Romania, CEO-ii, managing partner-ii, General Manager-ii si Country Manager-ii care inainte de criza se bateau cu caramida in piept ca au depasit planul cincinal la umplut conturile bancare ale companiei, acum cam dau bir cu fugitii din fata publicului de cand criza le-a taiat macaroana. Adica prin 2007 – 2008 vedeam spre exemplu tot soiul de developeri imobiliari care anuntau ca vor face jdemilioarde de case si vor investi nu stiu cate milioane de euroi. La un moment dat ajunsesera la un soi de concurs – care investeste mai mult. Si pe atunci presa mustea de numitii CEO-i, managing partner-i, General Manager-i, Country Manager-i si alte natii de manageri care anuntau unul peste altul cate milioarde au facut si vor face profit.

Apoi a venit criza si toti eroii astia economici au amutit. De fapt, intai au mai tinut coada pe sus o vreme si cand au vazut ca chiar e groasa treaba si nu mai merge biznisu’ iar creditorii ii hingheresc prin tribunale, au devenit brusc ocupati si nu au mai putut fi “contactati pana la inchiderea editiei”. In schimb, au rasarit o puzderie de fatuci de pe la comunicare sau de la firma de PR care sa prezinte pierderile, sa anunte intrarea in insolventa sau falimentul. Domnilor manageri cititori de Arta razboiului – versiunea pentru economisti, ar trebui sa va asumati si prezentarea partii naspa din biznis, nu numai a rezultatelor glorioase. Dar mereu e mai simplu sa gasesti un fraier sa scoata castanele din foc pentru tine, nu?